Mă jurai, iubito, ție doar să-l spui,
să-ți transform în fluturi toate-acele molii
ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi lințolii
când citești scrisoarea unuia. A cui?.
Păi.. nu pot, iubito, n-aș putea să spun,
că era prin visuri, nu era citeț,
dar scria cam sexi și cam îndrăzneț
pentr-o zi ca aia, parcă.. de Crăciun.
Nu contează! Uite, trec la visul meu,
când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!
Noi, goliți de toate, ca în Paradis,
tu păreai zeiță, eu păream un zeu.
Te strângeam zeiește-n brațele-mi zeiești
și-ți striveam privirea în cătarea mea
care-n clipa-ceea doar nectar avea
și era pierdută-n formele-ți lumești.
În alunecarea peste trupul tău,
mâna-mi tremurândă s-a oprit un pic
și-n secunda ceea.. n-a mai fost nimic
sau, de-a fost, urmarea, visul, tot.. e-un hău.
Daniel Vișan-Dimitriu
(8 ian. 2019, Vol.”Dor de lele”)
Sensul versurilor
Piesa explorează un vis erotic intens, dar efemer, care se destramă brusc, lăsând în urmă un sentiment de gol și dezamăgire. Paradisul visat se transformă într-un hău, sugerând pierderea unei iluzii sau a unei potențiale împliniri.