Sub cerul de sânge, îl doare
tăcerea, ca într-un mormânt,
a visului care s-a frânt
în vara ce plânge şi moare.
Copacul, puternic odată,
credinţa-n iubire-a pierdut
şi simte un rece sărut
al toamnei ce i se arată.
Distrus de o vară fierbinte,
cu frunzele arse-n pârjol
şi-n el doar cu sete şi gol,
aşteaptă un semn să-i alinte.
durerea din suflet, şi speră
ca trecerea-n alt anotimp
să-l facă să uite, în timp,
de vara ce-a pus frontieră.
şi-a ars, într-un mod nepermis,
credinţa-n iubire şi vis.
Sensul versurilor
Piesa descrie dezamăgirea și pierderea credinței într-o vară care a adus doar suferință. Copacul, simbol al puterii, așteaptă alinare și uitare odată cu venirea toamnei, sperând să depășească durerea provocată de vara distrugătoare.
