Mă-nchid, prin al nopții târziu,
în lumea cu visuri trecute,
cu cerul mereu azuriu
și drumuri adesea bătute.
Îmi caut, sub frunze, un semn,
o urmă-a potecii pierdute
prin visul în care mă-ndemn
spre clipe demult petrecute.
N-am grabă în lumea din vis,
nu-mi pasă ce frunze-or să cadă,
curată va fi, mi-am promis,
poteca și-n strat de zăpadă.
Iar dacă va fi, uneori,
ascunsă-n covor de petale,
voi face cărare prin flori
spre vara ce-așteaptă o cale.
Sub pleoape de cer azuriu,
mă-nchid în al toamnei târziu.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de nostalgie și refugiu în amintiri, specific toamnei. Naratorul se retrage într-o lume a viselor, căutând o cale spre trecut și spre speranța unei veri viitoare, depășind obstacolele melancoliei.