Mi-am ridicat privirile spre ceruri
și m-am mirat, căci îmi erau pustii,
nesigure și uneori nevii,
prea calde ori cuprinse de-aspre geruri.
Am îndrăznit apoi un zbor, cu teamă,
și-a fost frumos, căci n-am privit spre cer,
ci doar spre zări, departe, spre mister,
spre ce credeam de-acolo că mă cheamă.
Și te-am găsit, ne-am întâlnit în zborul
atât de ‘nalt încât de jos părea
că două puncte, îngeri s-ar putea,
îi completează cerului decorul.
Și-l fac mai viu, cu aripi ce parcurg
un timp uitat în somn adânc pe nori
de clipe ce s-au vrut mereu în zori,
dar sunt acum secunde în amurg.
Daniel Vişan-Dimitriu
(22 sept. 2016, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală și emoțională, un zbor metaforic spre descoperirea de sine și a unei conexiuni profunde. Amurgul simbolizează un moment de introspecție și transformare, în care trecutul și viitorul se întâlnesc.