Dincolo de ziduri, lumea de afară
Deapănă povestea anilor ce trec
Dinspre-o stea uitată, înspre veșnicie,
Prin întinderi fără maluri de edec.
Poate steaua ceea încă mai trăiește,
Poate are-un astru chipu-i luminând
Ori singurătatea este cea în care
Amintiri de-o viață vin și trec, pe rând.
Nu știi care-i steaua și ai vrea ca anii
Să se-opreasc-o clipă, cât a-ți povesti
Despre ea: cum este, cât e de departe,
Cine-i este astrul, cum e a iubi.
Dar ei trec, ei pleacă, lor nu le mai pasă
Dac-o muritoare, singură și ea,
Vrea, privind spre ceruri de pe-un prag de casă,
Vești de ani-lumină despre-o mică stea.
În tăcerea serii care te-nconjoară,
Gândurile, toate, par a te-nsoți
În călătoria nopții-ntunecate
Spre nemărginirea-n care vrei să fii.
Daniel Vișan-Dimitriu
(10 sept. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de singurătate și nostalgie ale unei persoane care contemplă vastitatea universului și își caută un sens în existență. Ea tânjește după conexiune și înțelegere, dar se simte izolată în propria călătorie interioară, privind spre ceruri în căutarea unui răspuns.