Iubito, ce să fac? N-a fost să fie!
Am eșuat pe-o insulă pustie!
Dar am avut noroc, căci numai eu
mai sunt pe-aici. Ceilalți.. cu Dumnezeu.
Acu’ – eu știu? – or bea și ei cu sfinții,
căci, până sus, cam ai de dat arginții.
Dar nu contează! Treaba e că eu
mă simt aici precum un mare zeu.
Cum să-ți explic: m-a aruncat furtuna
în mare, dar tu știi că-ntotdeauna
eu am avut noroc că, fi’nd eu mic,
am tot mâncat.. ceva, c-un polonic.
Și am ajuns la mal întreg și bine,
iar peste-o zi, norocu’-a dat de mine:
corabia cu lăzile de rom,
căci fără el, eram demult în pom.
Și, vezi, acum pot să îți scriu și ție:
o sticlă – o bucată de hârtie.
Îți scriu, iubita mea, puțin, dar des,
și – crede-mă! – doar scrisul îmi dă ghes.
Daniel Vișan-Dimitriu
(30 oct. 2016, Vol.”Hai, pa!”)
Sensul versurilor
Un naufragiat pe o insulă pustie își găsește consolare în scrisorile pe care le trimite iubitei sale, folosind sticle și bucăți de hârtie. El își amintește cu umor de norocul care l-a salvat și de proviziile de rom găsite, care îi permit să supraviețuiască și să comunice.