– Iubito, hopa sus! Privește! Ce apus!
– Ce muște, ce bondari! Și… n-am nici ochelari!.
– Aruncă o privire, tu, marea mea iubire!
– Aș arunca, mai bine, tot praful de pe mine!
– Hai, suntem în natură, doar dăm și noi o tură!
– Ce minte creață ai! Vrei să mă-nțepi c-un pai?
– Aici aș vrea să fim, o viață să trăim!.
– Ooooo, ți-ai făcut un plan! Tu singur. Mitocan!
Țăran! N-ai nici Merțan! Speram, acum un an,
Că o să-mi fie bine prin alte țări străine,
Să fiu și eu ferice. Acolo, nu prin spice
Și nu mai vreau s-amân. Adio, nu rămân!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o discuție între doi parteneri. Unul idealizează viața la țară și frumusețea naturii, în timp ce celălalt este dezamăgit de lipsa de perspective și aspiră la o viață mai bună în străinătate, refuzând să mai amâne plecarea.