D – Schwarzschild (Română)

Este timpul să spunem adio de la această lume.
Chiar dacă a fost (lumea) „Scutul Negru”
Există scutul pentru a-i proteja pe toți.
Toate păcatele vampirilor sunt păcatele mele. Deoarece cauza este în mine
Trebuie să le ispășesc pentru faptele din trecut. Asta este, acestea indică moartea.
Sângele meu nu a putut să fie întâlnit de lumina soarelui
Totul a fost o greșeală și lipsă de sens.
Acest sânge, descendența lui trebuie să piară și niciodată retrezită
Până la ultima picătură de sânge.
Cu toate acestea, am simțit mereu tristețea
Pentru că noi suntem vampirii care suntem mereu flămânzi
De sânge, și trebuie să continuăm să trăim în întuneric
Ca praful redevenind praf, iar eu redevenind cenușă.
Singurătatea și durerea au făcut „Dorința Amplificată”
Iar răutatea a devenit puternică noaptea.
Îmi doresc să te eliberez din „Jurământul Sângelui”
Te rog, înțelege acest sentiment al meu.
Acum vin „Copiii Nopții”
Tu nu vei dormi conducând spre singurătatea veșnică.
Nici un suflet nu se naște fără dragoste
Așteptând să se întoarcă la o stare de viață, fac apel la numele lui Dumnezeu.
În întunericul nesfârșit, care crește mai mult și mai mult, o mare lumină din cerul Raiului.
Mintea își caută ochii încercănați
Mila lui Dumnezeu ne dă timp să răspundem
Chiar și în marea lor dragoste profundă, rătăcesc.
Jur în fața lui Dumnezeu, nu în viitor și nu pentru a schimba
În cele din urmă moartea păcatului vine, dispare acum, mă duc la culcare..
Dacă Dumnezeu îmi dă o îmbrățișare caldă într-o zi
Voi știi adevărata semnificație a eternității.
Există puțini oameni care pot găsi poarta strâmtă spre paradis
Dar eu îmi doresc să te întâlnesc din nou.
Dacă pot să trăiesc fără tine de partea lui Dumnezeu, este foarte minunat
Numai Dumnezeu ne mântuiește..

Sensul versurilor

Piesa descrie un vampir care își acceptă soarta și se sacrifică pentru a ispăși păcatele neamului său. El tânjește după mântuire și speră să găsească pacea eternă alături de Dumnezeu, dorindu-și să se reîntâlnească cu cei dragi.

Lasă un comentariu