Jurca Marinela Florina Vitelaru Loredana NicoletA. – Stăteam Lângă Poteca, În Serile Târzii – Partea 3

Nu-i vreo dragoste mai mare, precum cea care ţi-o port
Pot şi inima din mine, dragul meu ca să mi-o scot.
Chiar şi-aşa eu te-aş iubi, desenat mi-eşti pe retină,
Căci tu vezi cu ochii mei şi mi-e inima la tine.
Fiu de codru, rătăcit, între doruri care dor,
Flori de colţ au înflorit, oare simţi mirosul lor?
Strigă-mi numele în munţi, sus pe-o stâncă să răsune
Chiar de ceru-i înorat şi începe rău să tune.
Că nici ploaia, nici furtuna, urma nu ţi-o va spăla,
Şi eu puiule cu drag, am să vin pe urma ta.
Tu m-aşteaptă la cascadă, c-am să vin, nu zăbovesc
Că îmi eşti iubirea vieţii, doar pe tine te iubesc.
De-ar seca apa în ea, frunza dac-ar rugini,
Chiar de-i vânt, chiar de-i furtună, eu la fel, tot te-aş iubi.
Nu-i vreun munte prea înalt, ca să stea în calea mea,
Eu am să învârt şi munţii s-am să vin în calea ta.
Dragul meu, câtă durere, eu în suflet tot adun,
Ştiu. Şi tu la fel ca mine, sufletul de dor ţi-e scrum.
Ce va fi cu soarta noastră? nu ştiu eu, nici tu nu ştii,
Dar îţi jur pe cer, pe lună, că mereu te voi iubi.
Poate-ai să mă dai uitării, sau deja tu m-ai uitat,
Dar ca mine-n astă lume, dragoste cine ţi-a dat?
N-ai să mori nicicând iubite, te-am făcut nemuritor,
Prizonier în poezie, ce le-am scris cu-atâta dor.
Te-ndoiai de-a mea iubire, mult ai stat nedumerit,
Dintre mine, dintre tine, cine mai mult a iubit?
Vezi iubite cum e viaţa? un pahar plin de amar,
Eu de-aş mai trăi o viaţă, tot spre tine aş veni iar.
Că nu vreau altă iubire, chiar de-am plâns şi-am blestemat,
Că doar într-un colţ de lume, dragostea, eu mi-am aflat.
Voi purta mereu în suflet, codrul vechi şi-mbătrânit
Şi cascada curgătoare, lângă care ne-am iubit.
Chiar de-am plâns târziu în noapte, şi-amarnic am suferit,
Doar pe tine-n astă lume, doar pe tine te-am iubit.
Ce e dragoste curată, doar cu tine am aflat,
Când în codru-mbătrânit, gura tu mi-ai sărutat.
Cum să pot uita iubite, când de mână m-ai luat
Şi cu ochii tăi cei blânzi în ai mei tu te-ai uitat.
Căci sunt suflete pereche, tu, mi-ai spus şi te-am crezut,
Dar pe urmă-ai dispărut şi-amarnic m-a durut.
Ai crezut că-i doar un joc, joc al frunzelor în vânt
Dar durerea-am dus-o eu şi nu-i zi ca să nu plâng.
Îmi cereai să nu dispar, într-o lume doar a mea,
Şi să-ţi stau mereu alături, fiindcă-ţi sunt iubirea ta.
Dar cu tine-am învăţat, tu mi-ai fost o lecţie-n viaţă
Că iubirea te doboară, dar tot ea te şi înalţă.
Eu uitasem să visez, să mai sper la vreo iubire
Dar ai apărut, din vis, fără să-ntrebi şi fără de ştire.
Ai spus să mă-ncred în tine, că îmi eşti iubirea pură,
Şi cu dragoste stârpeşti, tot ce-a fost durere, ură.
M-ai găsit îngenunchiată şi cu lacrimi de necaz
Tu mi-ai alungat tristeţea, mi-ai pus zâmbet pe obraz.
Pentru asta te iubesc şi te voi iubi mereu
Că-n momente de tristeţe, ai fost pansamentul meu.
Reciproc ne-am plâns durerea, eu a ta şi tu a mea,
Astăzi e doar amintirea, tu cu-a mea şi eu cu-a ta.