Voi muri în uitare?
Într-o viață mult prea nedreaptă,
În care visele mor,
Și iar se mai nasc, o dată.
Voi muri, la fel cum demult am murit?
Voi dispărea în uitare,
Dar mereu, prezentă voi fi,
La a vieții strigare.
Eu mor zi de zi și totuși exist,
Cu toate că sufletul îl am tare trist.
Știu să râd, să visez, să trăiesc,
Cu toate că am clipe când mă și prăbușesc.
Și știu, vine clipa când mor în uitare,
Mi-e frică, ca poate, n-aud a vieții strigare.
Când plec, voi pleca cu zâmbet pe buze,
Căci tot ce port în suflet mereu fost-au spuse.
O lacrimă-n urmă, știu, voi lăsa,
Dar ce ascund în suflet va știe cineva?
Din toți pământenii ce sunt pe pământ,
Nu știe nici unul ce port eu în gând.
Voi muri, însă cine va spune: CUNOSC!
Și cine mă știe așa cum am fost?
Cu zile sigilate, eu drumul mi-am croit,
Am însă doar o teamă, mi-e teamă de „iubit”,
Fiindcă iubirea-n viață-i o mare suferință,
Aș vrea s-o înțeleg, să am în ea credință,
Dar oare cum să pot, când mereu m-a mințit,
Și când întreaga viață am murit din IUBIT?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă teama de a fi uitat și sentimentul de nedreptate în viață. Vorbește despre suferința cauzată de iubire și dorința de a înțelege acest sentiment complex, dar și despre acceptarea morții cu un zâmbet, știind că tot ce a fost important a fost exprimat.