Obscuritate pudică: femeie
Ce se dezvăluie păstrându-și taina.
Să mă iubești nu vei putea în haina
Măruntei mele-obscurități plebeie.
Mai rușinoasă-acum, când să fiu
De tine-alături nu pot. Sunt povară,
Dar glasul meu nu va aduce-ocară
Nici jalbă pentru-al cerului pustiu.
Chiar de n-asculți, mereu mă ocrotești
Și mă mângâi cu semnele-ți cerești.
Ești călăuza mea pe-acest pământ.
Mă ține cerul. Nu-i azurul lui
Nici stelele disprețul nimănui.
Lumină, doar spre tine mă avânt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o devoțiune profundă față de o entitate divină, văzută ca un ghid și protector. Vorbitorul se simte dependent de această putere superioară, recunoscând-o ca sursă de lumină și călăuză pe pământ.