I.
În colțul lor sever, gravi jucători
Mișcări încearcă. Pe tăblia mută
Din noapte până-n zori lent piese mută
În spațiu-nchis de vrajbă-ntre culori.
Sclipesc pe tablă magice rigori.
Sunt forme: turn homeric, cal nervos,
Regină mândră, rege sperios,
Nebun încrâncenat, pioni ușori.
Când jucătorii aprigi au plecat
Și când uitarea vremii i-a-ngropat,
Fii sigur însă: jocul n-a-ncetat.
În răsărit războiul s-a aprins
Și-n jocul lui pământu-ntreg l-a prins.
Ca celălalt, se joacă ne-ncetat.
II.
Blând rege, cal focos, încrâncenată
Regină, turn direct, pion viclean,
Pe negrul și-albul drumului în van
La pândă stau și poartă luptă-armată.
Nu știu că mâna dinainte care
Așază piesa le-a fixat destinul,
Nu știu c-a lor voință, ferm, hainul
Timp subjugat-a. Vană așteptare.
La fel și jucătorul muritor e
(Sentința-i a poetului Omar):
Tăblia-i alta; noapte e, ba-i zi.
Pe om, de-l mișcă zeul, jucător e.
Ce zeu pe zeu îl mișcă în zadar,
Stârnind și timp și vis și agonii?
Sensul versurilor
Viața este comparată cu un joc de șah, unde oamenii sunt piese manipulate de forțe superioare. Destinul este prestabilit, iar eforturile noastre pot fi în van, fiindcă suntem supuși unor reguli necunoscute.