Te-ador, și-a mea gândire-n veci neadormită
Veghează ca o mamă la gingașul tău sân,
Și-n noaptea cea adâncă, când tu dormi liniștită,
Când trec visuri frumoase prin sufletu-ți senin,
Când îngerii din ceruri la tine se coboară
Prin somn să te păzească de visuri necurate,
Cu drag a mea gândire se las-atunci ușoară,
Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate,
Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față.
Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sân
Cum joacă lin zefirul pe-a câmpului verdeață,
Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin.
Dar iarba se apleacă alene după vânt
Și pare că-i șoptește ceva misterios,
Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur
Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei
Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur,
Că simt și ele focul și farmecul iubirei.
Iar tu să nu spui nimica gândirei-nfocate
Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în grațiile tale,
Tu nu șoptești nimica ființei fermecate,
Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale.
Din inima-mi făcut-ai o arpă plângătoare
Și-n veci îi zis să sune a moarte și-a pustiu,
Ai prins gându-mi la tine și ca să nu mai zboare
Aripele-i tăiat-ai.. De ce? — nu pot să știu.
În ochii tăi văzut-am și cer și Dumnezeu,
Dar sufletul tău n-are nici Dumnezeu, nici cer.
Frumoasă ești și crudă ca îngerul călău —
Și te iubesc, crud înger, și sunt nebun, și sper..
…………………
Dar a speranței lampă se sparge ca de-o stâncă
De oarba-ți nepăsare, și trist sufletul meu
Ca mâni va fi o noapte pustie și adâncă,
Păstrând amara-ți ură și scump numele tău.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă, dar neîmpărtășită, față de o femeie idealizată. Naratorul se simte captiv în mrejele acestei iubiri, suferind din cauza indiferenței și cruzimii persoanei iubite, transformându-și inima într-o sursă de durere eternă.