Ce zvon de copite-i în noapte și vânt?
Copilu-i cu tatăl pe-al șelei veșmânt.
El strânge băiatu-n al hainelor fald,
Să-i fie lui moale, și tihnă, și cald.
Copilu-și ascunde obrazul, în spasm:
– Tu nu-l vezi, o tată, pe Zmeul din basm?
Pe Zmeul cu coadă, cu coif și cununi?
– E ceața, copile, țâșnind din genuni.
„Ia vin -, băiețele, pornește-o din loc!
Ne-om prinde-mpreună în orișice joc;
Culegem mănunchiuri de flori pe câmpii,
Și mama te-mbracă-n haine aurii”.
– O tată, tu n-auzi de loc ce-aud eu?
N-auzi ce-mi promite puternicul Zmeu?
– Fii calm, fii cuminte copilul meu drag:
Foșnește doar vântul prin ramuri de fag.
„Hai, vino cu mine drăguț puișor,
Căci fetele mele te-așteaptă cu dor;
Și ele-nvârt hora pe negrul pământ,
În dans legănate, în muzici, în cânt”.
– O tată, a Zmeului fete le vezi,
Cum țopăie-n noapte ca turme de iezi?
– Le văd drag copile, și-mi sună-n urechi:
Foșnesc, și sunt sure, pădurile vechi.
„Mi-ești drag, și la mine să mergem te vreau:
De nu vrei de voie, cu forța te iau!”
– O tată, o tată, m-a prins de picior!
A zmeului mână și unghii mă dor!.
Iar tatăl, cu groază, împunge-n fugar;
Și geme copilu-n sudori ca de jar.
Ajunge la curte c-un crâncen efort;
În brațe-i copilul tăcea: era mort.
Sensul versurilor
Un tată încearcă să-și protejeze fiul de o amenințare supranaturală, Zmeul, pe care doar copilul o poate vedea și auzi. În ciuda eforturilor tatălui, Zmeul îl răpește pe copil, ducând la moartea acestuia.