Tu spui că anii-ți luară multe, ție:
Plăcerea-n jocul simțurilor, vie;
Îți amintești nimicuri fermecate
De ieri – meleaguri poți străbate
În lung și-n lat, nimic nu-ți folosește:
Nici lauda de sus nu-ți mai priește.
Din fapt nu mai țâșnește desfătare,
N-ai nici trufia ta cutezătoare.
Nu știu atunci ce ți-a rămas anume?
Destul: ideea, dragostea-mi rămâne!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unei persoane care simte că anii i-au răpit bucuriile și pasiunile. În ciuda pierderilor, naratorul găsește consolare în idei și în dragoste.