Socrate, marele-nțelept,
De construit se apucase.
Dar cunoscuții, pe nedrept,
Îi tot găseau mereu ponoase,
Căci oamenii-s croiți pe prici.
Și mulți spuneau că li se pare
Că-s încăperile prea mici,
Când omul e atât de mare!
Socrate le-a răspuns, aici:
– Așa cum sunt, de-aș fi măcar în stare
Să le ticsesc cu-adevărați amici!
Avea dreptate mare Socrate, așadar.
Mulți se numesc prieteni și-n casă îți apar;
Prietenia însă e lucru foarte rar.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o lecție de viață oferită de Socrate despre importanța calității prietenilor, nu a cantității sau a aparențelor. Accentuează ideea că prietenia adevărată este rară și valoroasă, mai presus de orice altceva.