Domnișoarei X.
Gândesc și mâna mea ezită
Să-mbrace-n slove de cerneală
Simțirea caldă ce palpită
Ca niște fire de beteală!
Mi-e frică. Pagina e albă
Ca și un suflet de fecioară:
Sub farmecul acestei spaime
Ce fericire mă-nfioară!
Tot astfel, când o roză-și nalță
Spre cer parfume neștiute,
Rotește fluturele-n preajmă-i
Și nu-ndrăznește s-o sărute.
Veni-vor mulți să spuie-n versuri:
Că te iubesc și cum și cât!
Vor scrie-o mai frumos ca mine
Dar nu te vor iubi atât!
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste timidă și emoționantă, exprimată printr-o poezie delicată. Vorbitorul își mărturisește sentimentele, recunoscând că alții ar putea exprima iubirea mai elocvent, dar nimeni nu o va simți cu aceeași intensitate.