Arzând ultimele clipe ale tinereții,
Am frică doar de conștiință și răzbunare.
Iartă-mă, dar tu nu mai ești cea de cândva.
Simt durerea în piept, dar eu trebuie să-mi continui drumul.
Nu, nu către visul meu,
Vreau doar să nu mai stau locului, să nu ard în zadar.
Privesc peste fereastră, acolo e frumos.
Sunt ultimele zori de zi pe care le întâlnim împreună.
Părea atât de ușor să-ți iei zborul,
Pentru a rămâne acolo pe mult timp.
Dar timpul trage timpul în jos,
Tu trebuie să faci o alegere,
Dar e atât de dureros să cazi.
Cerul a mai văzut indivizi ca mine, de mii de ori.
Toți plecau în liniște, fără patos.
Eu însă nu am putut să fac la fel.
Iartă-mă că a trebuit să ne despărțim.
Aș fi vrut să strig, dar trebuie să mă abțin.
Nu cred în destin, peste tot i-am căutat semnele.
Dragostea e o nenorocire,
Eu atât de mult m-am atașat de tine.
Ceva în interiorul meu se sparge,
S-a mai spart și anterior, dar nu cu o asemenea intensitate.
Te rog, nu mai plânge.
Tu îmi răspundeai cu tăcere la întrebările mele.
Eu sincer credeam că vom putea depăși orice obstacol,
Dar deja e stupid să mai cred în asta.
Noi ne vedem pentru ultima dată.
Tu, pentru prima dată după atâta timp,
Îmi promiți că mă vei ierta dacă mă voi întoarce până la prima ninsoare.
Eu te rog, nu mai face promisiuni deșarte.
Ele sunt irealizabile după o asemenea despărțire.
Să știi, tu vei rămâne cea mai de preț amintire.
Cearta vecinilor, lătratul câinilor din stradă, sunetul respirației tale, cana plină cu ceai.
Tot ce vom reuși să ținem minte din această zi, e acest rece și dur „Adio/farewell” (5 ori pe repeat)
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri iminente și regretul pentru o relație pierdută. Naratorul își ia adio, conștient de faptul că amintirile vor rămâne, dar viitorul împreună este imposibil. Promisiunile de iertare sunt considerate deșarte, accentuând finalitatea despărțirii.