Catalin Cristea – Închin Azi cu Ai Mei Paharul

1) Pe la nunțile din sat
N-am băut și n-am jucat
N-am stat la masă cu ai mei
Că-s departe de ani grei
Mă întorc acum cărunt
Să-i strâng la piept să-i sărut
Că le-am dus dorul mulți ani
Doamne, chiar și la dușmani.
Refren: Închin azi cu ai mei paharul
Să mai îndulcesc amarul
Stau de vorbă-n al meu grai
Doamne, parcă sunt în rai.
2) Tot neamul e pe lângă mine
Să vadă dacă sunt bine
A trecut timp peste toți
Peste frați, peste nepoți
Părinții au îmbătrânit
Dorul meu i-a prăbușit
Toate le găsesc schimbate
Așa-i când trăiești departe.
3) Strâng mâna la fiecare
Că iar plec în lumea mare
Acasă-i frumos și bine
Locul mi-e pe căi străine
Iar plec și nu mi-e ușor
Dar sunt sclavul banilor
Că-n pământul strămoșesc
Locul nu mi-l mai găsesc
.

Sensul versurilor

Cântecul exprimă dorul profund de casă și de familie al unui om plecat departe. Întoarcerea acasă este un moment de bucurie, dar și de tristețe, conștientizând trecerea timpului și sacrificiile făcute pentru a câștiga existența.

Lasă un comentariu