Am început să pictez pe pânză tot ce simt eu
Dar cu părere de rău, totu-i negru-n jurul meu
Oceanele secau, păsările cădeau
Munți se crapau și culorile se pierdeau
Bun venit pe Terra unde toți trăim o boală
Am nevoie de o coală să-mi scriu visele-n smoală
Privesc sub tăcerea nopții cum natura moare
Călcată-n picioare de instinctele primare
Mă contraziceam cu realitatea care-i mai clar dintre noi
Și am ajuns să cred că port în suflet un război
I-am dat timp și timpului ca să mă regăsesc
Dar pe zi ce trece parcă încep încet să deviez
Am încercat să văd cum este bunătatea
Dar de fiecare dată simțeam cum îmi vine greața
Calc, calc treptat pe urmele timpului
Ca-ntr-un sfârșit să-i văd răutatea chipului
Am încercat să vă spun că totul va fi bine
Dar eram ținut la pământ de constrângerile de sine
În fine aveam mintea goală numai știe ce se întâmplă
Conștiința mă amenință cu pistolul la tâmplă.
Urlet ascult al tăcerii în surdină
Ascult liniștea morții sublimă în tihna
Îmi place ce aud, țipete ale disperării
Căutând o portiță către cheia eliberării
Ascultă-mă atent, simte-mă și ajută-mă
Să răzbesc singur către o lume mai bună
Sechele spirituale ce putrezesc în sinea mea
Căci mai am puțin și părăsesc lumea ta
Lumea ta creată de noi, noi suntem cei răi
Ce trăiesc printre cei morți în morții tăi
Am ajuns să privesc un tablou de succes
Pictat cu interes de către noi înșine firesc
Regret nespus că n-am spus asta mai devreme
Pe semne că Terra este punctul de încheiere
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de disperare și deziluzie față de lume și de sine. Naratorul se simte captiv într-o realitate sumbră, unde natura moare, iar el este măcinat de conflicte interne și sechele spirituale, anticipând un sfârșit iminent.