Carbon – Din Nou La Start

Încă de la prima gură de aer viața doare… au… mă taie,
Scăldat într-o baie de sânge, fac hărmălaie.
Mă simt murdar, ciudat, expulzat
într-o lume barbară unde adevărul stă într-un măr mestecat.
Cred c-am primit pedeapsă, n-am crezut că-i minune,
da’ uite că-n asta lume este lumină și sunet.
Probabil n-am venit degeaba, și am o misiune
și probabil la un moment dat am făcut o promisiune
și vulnerabil, mi-am semnat penitența,
că poate în existența asta o să prind chintesența.
Cine știe? – Acum simt că-s departe de răspuns,
dar căutarea în sine merită tot efortul depus
și gândul ce vine, acoperă file, stări febrile,
redescopăr părți din mine, ascuns de mulțime.
N-o să renunț, cât inima îmi bate și dacă n-o să aflu în viață, poate o să știu în moarte..
Da’ n-ai certitudinea frate.. și-mi spun: Carboane, ai grijă printre oameni ce semeni..
Dar mai știu una.. că-n imperfecțiune suntem toți gemeni.
Ai grijă ce semeni, mai târziu sau mai devreme
vei fi încolțit de proprii tăi germeni,
pesemne, cât trăim ne pedepsim doar pentru că iubim
să ne autocompătimim.. ce șarpe viclean,
ai crescut atâția ani în centrul atenției
și pare imposibil să scapi din detenție.
te-ai născut că sfânt și ai crezut prea mult
în conștiința asta ce te ține lipit de pământ, te-aud,
discuți despre esențele vieții dar nu știi ce vorbești,
te raportezi la timp și îmbătrânești. în ce an trăiești?
.. confuzie, nu? te-am adus unde ești și poate ce privești,
ți-e complet străin ca un copil din flori,
și-acum călătorești lin ca un zepelin dincolo de nori
n-ai avut viață liniștită, ai trecut ca furtuna,
ți-ai urmat destinul creator să nu ți se piardă urma.
Și ai păzit turma morbidă, dorind să fii totuna
cu pământul, apa, focul, soarele și luna.
nebun dar. bine-ai venit!
Te-ai regăsit, îți vezi stivul de jos slăbit între barele ce le-a construit.