Din pustiul cer albastru, din înghesuitul univers
Aș vrea să fiu un astru să colind și să treier
La un strop de fericire să am putere măcar să sper
Dacă lumea de departe mă găsește, o să fiu picat din Cer
Și cum ei așa m-admiră și se întreabă: ‘mai respiră?’
În minte mi se îmbină prima rază de lumină
Cu ultima noapte de dragoste făcută pe-o pajiște.
Simt răcoarea dimineții și fiorul intens al vieții
Vad ultima stea care încă puțin dispare și ea
O rog să fie a mea chiar dacă nu e singura
Pentru că îmi place între stele
Să călătoresc cu ele
Ma ajută, îmi dau lumină, nu mă-nșală
Deseori mă țin de mână
Nu-s geloase, nu au vină
Și se îmbie tot mai multe ca să vină.
Cine ar face un drum atât de lung
Pentru mine om mărunt?
Cine ar colinda neîncetat
Ca să îmi facă pe plac?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de evadare și explorare a universului, căutând fericirea și speranța printre stele. Naratorul se simte atras de stele, care îi oferă lumină și companie într-o călătorie cosmică.