Sub pașii timpului
Din adâncuri se ridică-n lumină
Columna
Miri și mirese
Mireni călători pelerini
Coborâtori dintre acei profilați în marmură
Pe o spirală ce urcă
Pe zeci de metri către Preaînaltul
Aici fiecare își află popas.
Vin aici
Ei, părăsiții sorții
Alungați de nevoi din satele copilăriei
De la vetrele părinților părinților lor.
Din când în când
La mari sărbători
Nașteri și nunți
Columna-i așteaptă
Nemișcată de două milenii
Le mângâie dorul
La umbra statornică, înaltă
Se simt iar la acasele lor
Sensul versurilor
Piesa evocă Columna lui Traian ca un simbol al identității și al continuității istorice. Ea devine un loc de refugiu și consolare pentru cei alungați de nevoi, un punct de legătură cu trecutul și cu rădăcinile lor.