Lui Cyro dos Anjos.
Imposibil să compui un poem în acest stadiu al evoluţiei umanităţii.
Imposibil să scrii un poem – nici măcar un vers – de poezie adevărată.
Cel din urmă trubadur a murit în 1914.
Avea un nume de care nu-şi mai aduce aminte nimeni.
Există maşini extrem de complicate pentru nevoile cele mai simple.
Dacă vrei să fumezi o ţigară apeşi pe-un buton.
Vestoanele se îmbumbă cu electricitate.
Dragostea se face prin telecomandă.
Ca să digeri, n-ai nevoie nici de stomac.
Un înţelept a scris în
Ziarul
că ne mai trebuie mult
până să ajungem la un nivel acceptabil de cultură.
Doar că până atunci, din fericire, eu voi fi mort.
Oamenii n-au progresat
şi se ucid unii pe alţii ca nişte căpuşe.
Căpuşele eroice renasc.
Deşi este de nelocuit, lumea-i din ce în ce mai locuită.
Iar dacă ochii ar re-învăţa să plângă am avea şi un nou potop.
(Mă îndoiesc să fi scris vreun poem.)
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pesimism față de evoluția umanității și direcția în care se îndreaptă societatea. Vorbitorul se simte incapabil să creeze artă într-o lume dominată de tehnologie și violență, anticipând cu amărăciune propria moarte ca o evadare.