A despicat Cotnarul mersul vremii
Cu o lumină pură şi domoală;
În jurul lui slujim la alte denii,
Scutiţi de-a vremii aspră socoteală.
Un cânt mocnit se mistuie-n adâncuri
Şi-i ies afară boabele din sipet,
Ce se preling în oameni şi în muguri
Şi raze pun copiilor pe creştet.
Ref. : Iar cântecul ce doarme şi învie
În oameni şi în păsări şi în lari,
Se-aşterne cu cenuşa purpurie
A toamnei, până-n cramă la Cotnari. [Bis]
Plâng strugurii cea mai curată nuntă
Şi plânsul lor e-atât de luminat,
Că stau de faţă sfinţii şi ascultă
Cum lacrima se face vin curat.
Coboară plânsul pe cărări ştiute,
Din setea unui cântec fără capăt,
Ca un diluviu de uimiri tăcute
Ce curge în butoaie fără lacăt.
Ref. :….. [bis]
Sensul versurilor
Piesa evocă atmosfera melancolică a toamnei în regiunea Cotnari, unde plânsul strugurilor se transformă în vin, simbolizând o nuntă curată și o legătură spirituală profundă. Cântecul explorează transformarea și sacralitatea procesului de vinificație.