Iubirea îmi desenează în ochi corpul râvnit
ca un aruncător de cuțite
Tatuând pe zid cu teamă și precizie
goliciunea nemișcată a celei pe care o iubește.
Și, în obscuritate, fragmentele celor pe care i-am iubit,
chipurile adolescenților pătimași,
prin ei sunt doar o altă fantomă.
Câteodată, în noapte,
îmi spuneau că inima mea n-ar exista
dar eu ascult cântecele ambigue
ale unei țări distruse de ploi.
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea iubirii și a pierderii, folosind imagini puternice și metaforice. Naratorul reflectă asupra relațiilor trecute și asupra impactului lor asupra identității sale, într-un context de melancolie și deznădejde.