Viața-i ca un tablou cu multe griuri colorate
Amintiri vesele presărate prin mediocritate
Prin comparație le fac mai dese și mai vii
Ai putea să le pictezi cum vrei tu dar nu știi
Cum să nu ajungi murdar pe mâini până termini
Doar așa poți schimba ceva ce nu pare simplu
Și până la urmă determini
Că cel mai mare inamic al tău rămâne timpul
Mintea-mi colorează blocurile gri
Creează răsărit din apus, dăinuie amintiri
Privighetori în zbor evadează din ale minții închisori
Copaci cu flori multicolori, nuanțe ce au fost uitate
Luminează străzile mai tare decât soarele
Pictează în zare păsări călătoare
Dau culorile apusului și căldura răsăritului
Mă fac să uit de răcoarea serii, de fantomele trecutului
Acceptarea e doar prima fază a tratamentului
Muzica din căști îmi fură liniștea momentului
Îmi schimbă priveliștea, mă face să văd pajiștea
Să-mi acopăr neliniștea, să uit grija
Frica te ferește de viață, nu de moarte
Te-ai obișnuit să lași fapte neterminate
Nopți cu griji neîncetate acum par departe
Persoane fără de care nu puteai să trăiești sunt distante
Sentimente ce te modelau acum sunt uitate
Aruncate după vechi principii, stereotipii
Peisaje colorate ce acum par moarte
Ca luna-n noapte, e departe
Gânduri plecate
Pe solul umed și rece un felinar bate
Că e ploaie sau roua dimineții, aceeași concluzie
Consecința e doar rodul minții tale
Și totuși timpul trece, liniștea nopții tot apare
La finalul unei zile gălăgioase cu soare
Ca iarna după ultima ploaie de toamnă
Amară, care te-a prins iar pe afară și e seară
Zgomotul unei mașini ce trece pe șoseaua goală
Printre bălțile cu apă și totuși e acalmie generală
Și timpul trece, nu te așteaptă
Și orice ai face el tot te lasă rece
Sensul versurilor
Piesa explorează trecerea timpului și impactul său asupra amintirilor și emoțiilor. Vorbește despre acceptarea trecutului și găsirea frumuseții în prezent, chiar și în momentele dificile. Muzica oferă un refugiu și o perspectivă nouă asupra vieții.