Oricine îți vorbește!
Însă cuvântul meu e cheia secretelor tale
Mă simt ca un dependent de mare pe uscat
Au trecut zeci de zile, tot zâmbești forțat
Parcă am îmbătrânit însutit prin viață agale
Ai pus la gât Infinit, nimeni să nu-ți stea în cale
Umbrele s-au prăfuit, pe-același drum pierdut
Într-o noapte de ianuarie, frigul e deținut
O floare moare în a Pământului așternut.
Până și azi, greșesc, îmi cer scuze!
Acel gând lăsat de tine, orfan mă strigă
Îl ignor dar el m-așteaptă în fiecare clipă
Îmi subliniază greșeli, continuă s-acuze.
Vorbele sunt simple doleanțe-ngenuncheate
Se-ntreabă între ele, oare azi, oare mâine?
Răspunde tu! Tăcerea în veci n-o să aline..
Idei ce poartă doliu la speranțe îngropate.
Vântul frige, ceață densă-n privire
Un semn subtil aclamat de umilire
Înaintăm deși nici unul dintre noi nu știe
Ce-a fost, ce este sau ce o să fie..
În genere schimbări, olfactivele-au luat naștere
Aceeași scrumieră mă așteaptă veșnic plină
Zi, lumină; Zi tu lumină, fumul ce-ți inspiră?
Altă singurătate prin forme de cunoaștere
Ochii tăi aliniază Amazonul, de ce negi?
Adevărul învăluit în haina hazardului
În zadar de-aș fi forțat și porțile Iadului
Răspuns din orgoliu fals pe care-l renegi
Am spiritul din ieftin porțelan suflat în plumb
Mă târăsc în acest deșert numit nevroză
Amintiri și iluzii, toate vin în supradoză
Pentru nimic, ți-ai vândut aripile scump
Scările nemărginite reflectă Ultimul Drum
Cobor ușor, mormânt plin de cuie ruginite
Asta-i altă scrisoare, primele-au fost risipite
Scrie-n colț : „Final de drum. Aici si acum!”.
Vântul frige, ceață densă-n privire
Un semn subtil aclamat de umilire
Înaintăm deși nici unul dintre noi nu știe
Ce-a fost, ce este sau ce o să fie..
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de regret și dezamăgire față de o relație sau o situație din trecut. Naratorul reflectă asupra greșelilor făcute și asupra impactului pe care acestea l-au avut asupra sa, simțindu-se pierdut și copleșit de amintiri.