C. O. D – Freestyle cu Lăutarul din Beci

Yo. Ce să înțeleg din ignoranța pe care m-am clădit?
Ca tâlharul care vinde deși nu e plătit.
E de neînchipuit! Cad fără să mă ridic.
Vezi, Kuma a alergat o viață și n-a mai obosit!
Tremur necontenit de ceva timp.. puțin banal
Scriu accelerat, deci tu poți s-o iei personal!
E vital să mă înțeleg până nu mă pierd de tot
Când jocul vieții sale e aripă cu apucături de pivot
Din tot ce scot se înțelege prea puțin,
Sunt conștient de ce nu am și încerc să-mi revin
Des mă îmbăt din chin, să revăd regretul,
Vreau să trăiesc clipa, nu să imortalizez momentul!
Când ești prea obosit să faci o faptă bună, îți spun eu..
Că fix atunci se ascunde Dumnezeu!
Definește arta chemării cu sudoare inerent,
Pot alege pierderea fără să-ți fiu oponent.
Sacrificiile maturizează forțat ființa
Ținând in legătură strânsă suferința cu biruința
Mi-am acceptat sentința, acum
Revăd fapte fără voință, ca pe ultimul drum
Oamenii pleacă dacă stai cu venitul nasol,
M-am resemnat pierzându-mi sufletul de tot în viscol
Fără efective vin când nu știi ce înseamnă să ierți
Oricum, niciodată nu e prea devreme să regreți!
N-ai cum să stăpânești ceva ce te ține-n viață
Discrepanța lirică ucide! Ia asta ca povață!
Zâmbind pe sub mască, nu te scuturi de păcate,
Mușcând mâna caldă ce te împinge de la spate
Ce discuții despre demnitate cu iz de omolog?
Pustiul contemporan definește doar monolog!
Nu există vorbe fără fapte, ca zi fără noapte
Pe crucea vieții tale, faptele-ți rămân gravate!
Tu poți să negi, poți să alegi, poți să pleci,
Deci nu încerca să judeci, dacă nu vrei sa vindeci
Uneori mă umilesc voit doar să te fac sa râzi,
Dacă asta nu e poezie, nu știu ce ar trebui să fie..
Ya..

Sensul versurilor

Piesa exprimă o introspecție asupra vieții, regretelor și sacrificiilor făcute. Artistul reflectă asupra dificultăților întâmpinate, acceptând sentința și resemnându-se cu pierderile, dar găsind o formă de poezie în umilință.

Lasă un comentariu