Codu’ Penal feat Iony – Ceva Dulce

A revenit, yo, fenomen Cabron
2006 e anu’ în care suntem
Primul proiect, prima strofă și prima miză
Primul proiect hit production, prima repriză
E, e, Cabron, băiatul ăla care e cu sticla de bourbon
Nu-s negru din L.A., portorican, sunt doar român
Dar cu acte false vreau o casă pe Maria Strasse
Reprezentat până acum de Iancu și Tănase
Vreau o țară în care să nu plătesc taxe și să strâng laxe
Gros banu-n pachetul gros
Și să mă plimb ca Irinel la Santropez în roz
Să am doar una bucată Hennessey
Și priza care mă duce direct în Tennessee
Și-am apărut din nou să nu-i las
Pe rapari fără valoare că și-au cam luat nas
Dimineața începe de la 12 în sus
Că și noaptea o fac ziua pe whisky cu Juice
O zi bună s-a dus, urmează alta în plus
Urmează alta, apoi alta ca femeile de lux
Sunt și zic, băi Cabron, hai să plecăm
Că lumea ne așteaptă, nu putem să stăm
Să moară ma-sa de-aș avea așa toată viața
O zi bună, mai bună ca verdeața
Din nou, din nou, din nou, din nou, ie
Din nou, din nou, din nou, din nou, ie
Cabron: Vin fără reținere pentru fetele vesele
Care își mișcă fesele repede
De sus în jos se mișcă miraculos
Senzuală când mușcă din fructul zemos
Ca un șarpe veninos, efect letal
Mă bagi în boală, cred că vrei să mă vezi în spital
Nu-i bine pentru silueta ta deloc
Dar decât să bagi drog
Mai bine să lingi un loli-pop
E vară, știi, căldura îți ia mințile
Și eu te vreau fără nici o condiție [bis]
În camera de hotel sau poate vrei în SL
Nu vrei, dar poate pot să-ți fac rost de el
Vrei ceva dulce, cine îți poate aduce?
Cabron e dulce, e și amar și dulce
Apare Don Omoheras, una vrea un herbas
A doua vrea pe nas
O vreau pe a treia să mă îmbogățesc și apoi s-o las
Să vizitez toate insulele din acest atlas
Vrei coca pe moca, nu crezi că devin drogat?
Adică pe moca, dacă nu dai, nu vei avea
Adică Iony vrea bani, vreau cocoș, să mor io
Și zic cu bling bling, cin cin
S-o ducă bine toți amicii mei la care țin
De la primu’ la ultimul hoț
Codul Penal, Cabron, Shoby and Loop Records
De când am apărut în showbiz
Ziariștii fac (cum cum??) blitz blitz
Și nu uitați, peste trei luni de zile
„Prin ochii mei” Cabron

Sensul versurilor

The song is about Cabron's lifestyle, success, and confidence. He talks about his journey, enjoying life, and attracting women.

Lasă un comentariu