În vârful muntelui,
Hai, lerui doamne,
Tot sunt trei păcurarași,
Tot pe unul l-au mânat
Să întoarcă oile.
Pân’ oile le-ntorcea,
Cei doi legea i-o făcea:
Ori să-l puște, ori să-l taie.
„Ho, ho, ho, nu mă pușcați,
Ci pe mine m-astupați
În turișul oilor,
În jocuțul mieilor;
S-aud oile zbierând
Și mieluții tropotând.
Pe mine pământ nu puneți,
Numai draga gluga mea,
Fluierul, după curea:
Când vântul o vâjâi,
Fluierul meu o hori;
Când vântul o sufla,
Fluierul meu o cânte.
Cele două oi cornuțe,
Mândru mi-or cânta pe munte;
Oile cele bălai,
Mândru mi-or cânta pe vai.
[din Transilvania]
Sensul versurilor
Un cioban este avertizat de o oaie despre complotul celorlalti doi ciobani de a-l ucide. În loc să se împotrivească, el acceptă soarta și își exprimă dorința de a fi îngropat aproape de oi, cu fluierul său, astfel încât natura să continue să cânte după moartea sa.