De popoare migratoare
au ajuns și-n țara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda.
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi, hai dă din mâini
dă din mâini, dă din picioare
dă la câini tot ce te doare.
Doamne, i-am primit pe toți
de la Ana la Caiafa
șefi de oști sau șefi de hoți
și-au umplut la noi carafa.
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi, mai dă din mâini
dă din mâini, dă din picioare
dă la câini tot ce te doare.
Și am dat și am tot dat
din Mare pân-la Carpați
– Dacia nu fu bărbat –
vremea e și voi să dați.
Rabdă azi, rabdă și mâini
să nu cazi, hai dă din mâini
dă din mâini, dă din picioare
dă la câini tot ce te doare.
Care, Doamne, o fi leacul
am răbdat, rabda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe.
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi, mai dă din mâini
dă din mâini, dă din picioare
dă la câini tot ce te doare.
Vin, se urcă, ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste și blestem.
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi, mai dă din mâini
dă din mâini, dă din picioare
dă la câini tot ce te doare.
Doamne, unde-i Țara Ta
unde-i pacea și aleanul
Te-am ruga, Mări, ruga
hai să ne trezim la anul.
C-am răbdat și azi și mâini
să nu cad, am dat din mâini
și din mâini și din picioare
dar nu vi-i rușine oare.
Costel Zăgan, ODE GINGAŞE
Sensul versurilor
Piesa exprimă frustrarea față de istoria României, marcată de invazii și sacrificii. Se vorbește despre ospitalitatea dusă la extrem și despre lipsa de reciprocitate din partea celor care au profitat de ea. Este un strigăt de revoltă și o dorință de trezire națională.