Ca pe cea mai curată lacrimă
din Ochiul Universului
Dumnezeul geniului
m-a sorbit din popor
Și nu credeam
că
voi ajunge vreodată
să-i fiu
poetul deplin
Pururi tânăr
înfășurat în versuri
cobor
de pe
baricadele tăcerii
Iar unde-am ajuns
De la Dunăre la Tisa
România plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De ciocoi și strâmbătate
Vai de biet Român săracul
De ce Doamne nu-l ia dracul
Trage-n brazdă ca un bou
Schimbă-l Doamne și-l fă nou
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea față de starea actuală a României, văzută ca o țară sufocată de corupție și nedreptate. Poetul se identifică cu poporul român și deplânge soarta acestuia.