Doamne, ce s-ar întâmpla dacă
Aș duce un trandafir la tâmple?
Poate ar înflori însuși crivățul iernii absolute.
Foc concentrat, autoportret
În țăndări, posteritate distribuită în
aval, bucată cu bucată.
Nevroză, vas comunicant al acestei comedii (in)umane.
În spatele oricărui zid al plângerii umbra îmi este iar întoarsă pe dos.
Discipol al singurătății în doi.
Uit că tăcerea are întotdeauna ultimul cuvânt.
Și iar visez foc cu foc
În numele trandafirului.
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ
Sensul versurilor
Piesa explorează tema singurătății și a morții printr-o metaforă puternică, folosind imaginea trandafirului ca simbol al frumuseții și al durerii. Versurile sugerează o luptă interioară și o acceptare a inevitabilului.