În fiecare clipă realitatea mă izbește în față
irealitatea
rupe cuvinte din carnea mea
bucăți mari
din poemele mele de dragoste
atârnă
pe gardurile femeilor
din satul meu natal
câinii fug
cu colacii iluziilor mele nocturne
în cozile lor mândre
ca niște steaguri
la o manifestație
anti-realitatea românească
apoi
se încaieră
prin
șanțurile
haikuurilor mele de weekend
dincolo de retina imaginației
fetele mari se joacă de-a v-ați ascunselea
cu sentimentele mele erotice
de copil
cu efect întârziat
babele satului
mă recunosc ca lider de necontestat.
Și eu eu ce fac.
Cu poezia pe umăr ca o pușcă.
iar vreau să vânez
moartea căprioarei
dintr-un foc.
Halal poet.
cu
scaunul singurătății
la
cap.
N-am ce zice.
n-am ce scrie.
Pauză de viață
cică.
poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (23 august 2018)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și introspecție a unui poet care se simte izolat și deconectat de realitate. El caută inspirație și sens în amintiri și iluzii, dar se confruntă cu sentimente de neputință și singurătate.