Încheiere.
Sfârșitul iernii-mi cerne iarăși
podoabe scumpe peste liră,
sunt împrejur cu aur trase
și în arginturi se topesc,
par flori de liliac sălbatec,
zăpezile ce se prefiră,
la poarta raiului se-nalță
un steag de pace românesc.
Am fost în munții noștri sacri,
cei râuroși și plini de slavă,
și brazii mi-au foșnit de tine,
izvoarele te-au îngânat.
sălbăticiunile pădurii,
trăind în legea lor grozavă,
și-ntreaga fire, Primăvară,
te-au lăudat, te-au lăudat!
Și am cutreierat pe șesuri
și dealuri cu grumaji de bouri,
și în adânc de văi sculptate,
pe drumuri fără de hotar,
și-n tot acest bogat tezaur
pluteau fantasme și ecouri,
tot cosmosul eternei patrii
te-așteaptă, Primăvară, iar!…
Sensul versurilor
Piesa descrie sfârșitul iernii și sosirea primăverii, celebrând frumusețea naturii românești și legătura profundă cu patria. Este un omagiu adus peisajului și spiritului național.