Și vremurile ce-or veni odată,
Cu pumnii lor la poartă îmi vor bate;
Mă vor chema cu ei spre a străbate
Liniștea veșniciei nemișcată.
Pe unde în curând mă voi abate –
Voi fi o literă, tu doar o pată
A umbrelor din crucea-mi ferecată;
De pașii năzuințelor lăsate.
Și vom visa atunci cele palate
Închipuite nopțile pe câmpuri
Iubindu-ne sub stele pe furate.
Acum când toate-s duse-n anotimpuri
Pe veci trecute în singurătate
Și-or aminti de noi acele timpuri?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii implacabile a timpului și a inevitabilității morții. Naratorul contemplă amintiri pierdute și se întreabă dacă viitorul își va aminti de ei, exprimând un sentiment profund de singurătate și melancolie.