Mumiile nu s-au născut.
Orfeu și-a pierdut un picior laș-înșelat
aproape, foarte aproape de eroic.
Gânduri babilonice se clatină
în jurul ciotului rămas ciont de copită!
Mumiile nu s-au născut încă iar Orfeu
își desface pumnul a palmă să prindă glia
aruncată-n spatele piciorului rămas; Iluzii.
Alte copite de brazdă
smug picături de lut: triadă.
Orfeu rămâne dezvelit de sine lăsându-te pe tine
să-i visezi speranțele pe câmpul vieții tale.
Și tu voiai să mai fii și altfel
mai o brazdă
mai un lut
mai un copac
mai un spin de roză
ori mai o copită? Ai vrea…
Însă când pâinea
împodobită cu o roză
și-a împrăștiat păgână ție pe masă
mireasma
ai devenit pâine
ai devenit masă
ai devenit o roză
și ai visat din nou om să fii dar nici copită
și nici Orfeu laș-înșelat.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de pierdere și transformare, folosind figura mitologică a lui Orfeu ca simbol al condiției umane. Sugerează o pierdere a identității și o dorință de a evada din limitările existenței, dar și acceptarea destinului.