Când mi-am pierdut întâia carte
și m-am ascuns în cea de-a doua,
găsindu-mi siguranța în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
nu doar speranța.
Uitat de fiecare frază,
scuipat de literele șchioape,
m-am pus pe drum să-mi caut o lume
în care nici păcatul cărții,
nici pierderile nu sunt otrăvite.
Așa am ajuns în țara anilor din urmă,
în țara orelor în care m-am născut,
m-am regăsit un pui de om în fașă
și fericit și plin de siguranță.
Dar a venit tata și când m-a văzut,
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-și arma
și a împușcat cu două gloanțe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărți.
Sensul versurilor
Piesa explorează o căutare a sinelui prin metafora cărților și a pierderilor. Protagonistul se regăsește într-o stare inițială de inocență, dar este brusc readus la realitate într-un mod violent și deziluzionant.