Să priviți cu dispreț ochii cei mai faimoși,
Ochii pruncului meu sunt superbi, căci ascund
Ceva bun, nu știu ce, dar ca Noaptea de blând!
Vraja neagră vărsați pe-al meu trup, ochi frumoși!.
Enigmatici ochi mari de copil adorat,
Două grote ce sunt fermecate și sumbre
Unde-ascunse perfect de letargice umbre,
Licărește confuz un tezaur uitat!.
Fata mea are ochii adânci, fabuloși,
Ca și tine, O, Noapte, și o clară privire!
Și-n ei arde Credință și multă Iubire,
Ca un foc care-i face fericiți, virtuoși.
Sensul versurilor
Piesa celebrează frumusețea și profunzimea ochilor unei fiice, comparându-i cu noaptea și subliniind credința și iubirea care ard în ei. Ochii sunt văzuți ca un tezaur ascuns, o sursă de fericire și virtute.