Goblenuri de toamnă
de Mihai Ana Liliana.
Natura țese în goblenuri parfumate,
Cu fir de mătase pe țesătura-i fină,
Apusuri, atent, în pasteluri colorate,
Și multe răsărituri ce mai au să vină.
Trece timpul în lumea mea atâta de încet,
Mă bucur de ultima rază aurită,
Ce încălzește și al meu suflet de poet,
Și mângâie-ncet crizantema înflorită.
Și din fire multe de borangic arămiu,
Coase și frunzele căzute de pe ramuri,
Ea mai coase și cerul de toamnă vioriu
Și păsările ce își lasă-n urmă cuiburi.
Atât de atentă-i la detaliul cel mai mic,
Brodând perfect norii și picurii de ploaie,
Și nu vrea să mai piardă din ochii ei nimic,
Coase și copacii ce vântul îi îndoaie.
Brodează și via cu rodul ei colorat,
Și oamenii harnici ce-n coșuri îl adună,
Coase linul și mustul ce curge aromat,
Și dansul în care se prind raze de lună.
La final, goblenul ei fermecat, prinde glas,
Și c-un cântec de ramuri golașe în geamuri
Mă anunță că la mine a făcut popas,
Și cămara mea, iarăși se umple cu daruri.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea și bogăția toamnei, văzută ca un goblen țesut de natură. Exprimă recunoștință pentru darurile toamnei și pentru inspirația pe care o oferă.