Mircea Demetriade – Pianistul

Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire
Sub degete nervoase pe clape-alunecau..
Se răspândeau în juru-i în lungă hohotire
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Accente disperate de-apusă fericire, –
Pianul, – sub amare gândiri care-l munceau
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.
Scotea, ca bun tovarăș l-a lui nenorocire,
Suspinuri prelungite, ce pieptu-i năbușeau;
Mustrări acelei care uită a lui iubire..
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.
Vibrări adânci, sonore și pline de mâhnire,
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau..
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire..
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.
Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau,
Fermecător pianul și-n dulce suvenire
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.
Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenoricire,
Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.
De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
Aproape-n neștiință porni în aiurire
Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire.
Aproape-n neștiință porni în aiurire,
Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau,
Fermecător pianul și-n dulce suvenire.