Mircea Baniciu feat Dan Verona – Promisiunea

Taci, fătul meu!
Dacă ieși la lumină,
Zahărul lumii tot ți-l voi da.
Împărați care-nchid la venire,
Fecioare cu pielea de catifea.
Din copile ochiase-n voaluri,
Din cele suave, subțiri papafți,
Vinuri de Chios, Palerm și Contnaruri,
Și hamuri de fir, herghelii.
Vicornul cu tot cu fecioara,
Cutia Pandorei și-ai Venerei cercei,
Și mărul de aur, nu cel de ceară,
Ilionul și grațiile trei.
Tot ce-a visat Ptolemeu în papirus,
Din lac iau șipotul fermecat,
Caii și norii regelui Cirrus,
Rodul și faguri de Himet la pat.
Primesc Pahanna adânci mozaicuri,
Ceaiuri cu miresme de Chitai,
Baldachine, catifele și alte nimicuri,
La picioare mereu o să ai.
Numai taci, fătul meu, și purcede
Din sânul din care curg toți ce sunt,
Tot ce se vede și nu se vede,
Din illo tempore și până acum.
Îți voi da stăpâni peste toate,
Muzicanți din Hawai și Tirol,
Piramide, pagode, palate,
Veneții pe ape și un iglu la pol.
Surâsul Giocondei, brici de Toledo,
Corăbii pornite pe mări de Columb,
Turnul Eiffel sau poate un treier,
Că-ți place să ari și să culegi porumb.
Incunabile de care nimeni nu știe,
Profesori de scrimă și de pian,
Fotolii în fiecare academie,
Portfol de Cordoba von Karajan.
Potirul Graal-ului și al Igaalului,
Aista cu nopțile de velur.
Numai lasă să ni se arate steaua,
Deschide porțile de azur!
Numai da strigat să te cunoască,
Sânul din care lapte vei bea!
Însă copilul nu voia să se nască,
În pântecul dalb stătea și plângea.
Taci, fătul meu, taci!
Taci, fătul meu, taci!
Taci, fătul meu, taci…
Și din cămara ta cu pecete
Ridică-ți privirea spre noi,
Că ne albește norocul în plete
Și inima se preface în sloi.
Rupe vraja clipelor pădurețe,
Descuie lacătul necheltuit
Și-ți dau tinerețe fără bătrânețe
Și viață fără de moarte, îți promit.
Și-atunci lumină mare se făcu,
Copilul tăcu și se născu.