Au înflorit cartofii în Marmația
și voi tocmai acum plecați spre sud
când ceru-i aiurit și descusut,
când se confundă bocetul cu nația?
Veți inventa durerea ca o tară,
poate veți da peste-un mormânt mai cald.
Scobim, scobim cartofii de smarald,
săracii mei cartofi de piatră rară.
Ce zeu păstrat în saramuri celeste
ar fi dispus din nou să ne adune?
La noi, la voi e plâns de-ngropăciune,
la voi, la noi, e-un capăt de poveste.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de exil și despărțire de locurile natale, Maramureș, evidențiind durerea și confuzia resimțite în fața plecării. Se vorbește despre pierderea identității și a legăturilor cu trecutul, sugerând un sentiment profund de nostalgie și tristețe.