Vine Haplea, dă cu lingura-n sate,
soarbe clopote pe nerăsuflate,
ară biserici, seamănă panică
și-apoi o seceră cu limba mecanică.
Știa ce spune grecul săracu:
nu-ți lua turcoaică – îl iei pe dracu,
nici casă-n Vlahia – ferește, Doamne,
că-i cad ferestrele după trei toamne,
că vin cumanii și pecenegii
și gugumanii și viceregii
și-n fruntea oștii săltând buricu,
Haplea al nostru cu polonicu.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o satiră a istoriei și a personajelor folclorice românești, folosind un ton umoristic și nostalgic. Haplea este portretizat ca un personaj haotic și distructiv, dar și ca o figură familiară și oarecum simpatică.