E o minciună, străzile nu se fac tinere în ploaie — cel mult dacă e o ploaie cu soare după-amiază târziu, și când mergi prin mijlocul străzii — și e auriu cadrul când îți ridici ochii către vreo față (prin șiroaie
de lacrimi privită prin ochelarii care nu se udă, precum parbrizul taxiului, cum ai mai spus, în romanele polițiste), sus deasupra fațadelor luminate de o abia văzută
luminiscență, cerul e întunecat
și strada, care în soarele de seară ploioasă
ți s-a părut o clipă tânără, — și frumoasă —
capătă frumusețea îmbătrânită treptat
a unei străzi pe care ai trecut o dată, de mult,
și pe care nu mai vrei să revii — de care ți-e frică, ocult.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o deziluzie față de idealizarea trecutului și o melancolie legată de îmbătrânire. Strada, odată văzută ca tânără și frumoasă, acum evocă amintiri de care protagonistul se teme și pe care nu vrea să le retrăiască.