Acum foarte mulți ani a scris o nuvelă în care e vorba
de o fată cu mișcări liniștite – el o însoțea
noaptea spre casă pe bulevardul foarte larg, atât de larg
încât, în plin oraș, se vedeau stelele deasupra – (se răsturnau
stelele – el îi spunea – iată, Aldebaran. Și dacă ea-l întreba
care anume din fulgurările acelea este Aldebaran
el răspundea – oricare. Cred că era foarte tăcută.
Câțiva ani mai târziu mi-au spus că fata aceea
din nuvelă era o ființă reală – și care, tocmai,
murise de cancer. Eu știusem de altfel
că povestirea lui era doar o transcriere. Cred
că el a vrut mult s-o iubească.) Foarte mult
a trecut de atunci. Acum, e o dimineață cu ploaie
murdară, printre casele acestea înalte și cenușii –
și eu trec prin fața intrării blocului unde el, într-o noapte,
acum o viață, i-a sărutat mâna. El a murit
foarte curând după aceea – ea, ani mai târziu.
Și eu merg acuma pe strada aceasta.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra unei povești de iubire pierdute, evocând amintiri despre un scriitor, o fată bolnavă și impactul trecerii timpului. Naratorul rememorează un moment intim și efemer, subliniind efemeritatea vieții și a relațiilor.