Nu-i da poetului crezare,
Copilă, nu-i al tău el, nu-i!
Și mai cumplit ca de vâlvoare
Păzește-te de focul lui!
În darn cu inima plăpândă
Simțirea cerci să i-o pătrunzi!
Fierbinte patimă arzândă
Sub gingaș văl n-ai să ascunzi.
Poetul e stăpân pe toate
Și nu-i stăpân pe sine doar:
Cununa lui aprinsă poate
Să-ți ardă pletele cu jar.
În lume mulți i se închină
Sau îl defaimă dușmănos:
El intră-n inimi ca albina,
Nu ca un șarpe veninos.
Candoarea ta el n-o umbrește,
Dar fără voia-i uneori
Suflarea vie ți-o oprește,
Sau te înalță până-n nori.
Sensul versurilor
Piesa avertizează o tânără naivă despre pericolele unei relații cu un poet pasional. Poetul, deși atrăgător, este nestăpânit și poate aduce atât extaz, cât și suferință.