Pumnal, tovarăș drag, te-a făurit
Un georgian cu duh de răzbunare
Iar un cerchez viteaz te-a ascuțit
Ca să lovești în plin, cu-nverșunare.
O mână albă mi te-a dăruit
În clipa dureroasă-a despărțirii,
Și-atunci tu nu cu sânge-ai fost stropit
Ci doar cu lacrimi, perle-ale mâhnirii.
Doi negri ochi, cuprinși de-ndurerare
În inima mea, tainic, pătrundeau,
Și cum oțelul tău la foc sclipește
Se-ntunecau și iarăși s-aprindeau.
În semn de dragoste tu mi-ai fost dat;
Și-i drept, cu tine nu mă simt stingher
Și vreau să-mi fie sufletu-ncordat
Și tare ca și tine, tovarășe de fier!
Sensul versurilor
Piesa descrie legătura emoțională profundă dintre narator și un pumnal, simbol al prieteniei, răzbunării și al unei despărțiri dureroase. Pumnalul devine un confident și un simbol al forței interioare, înlocuind persoana pierdută.