Îţi aminteşti? Era o dimineaţă
de toamnă blândă şi-acel tei pe care
îl ştii şi tu stătea cu frunza-n soare;
iar părul tău mlădiţe de verdeaţă
părea fi, şi îţi cădea pe faţă,
şi-atunci când m-ai privit încrezătoare
n-am rezistat şi-am căutat scăpare
fugind în templu şi cerând povaţă.
Surâsul îţi curgea fără oprire
de pe acele buze minunate,
iar sufletul, ferit pe pervertire,
se închina unei iubiri curate;
de-atunci busolă mi-e a ta privire
când merg în cer pe drumuri neumblate.
Sensul versurilor
Piesa evocă o amintire dragă dintr-o dimineață de toamnă, rememorând o privire plină de încredere și sentimentul unei iubiri pure. Naratorul își ghidează viața după acea amintire, considerând-o un far călăuzitor.